Este sunnah sa fie recitate tekbir-uri in zilele de sarbatoare. Referitor la ‘id si sfarsitul postului, Allah Preainaltul spune : “… si sa impliniti acest numar [de zile de post] si sa-L preamariti pe Allah [n.t., sa se recite tekbir], pentru ca va calauzeste pe calea cea buna. Poate ca veti fi multumitori !” (2 : 185)
Cu privire la sarbatoarea sacrificiului, Allah Preainaltul spune : “Pomeniti-L pe Allah in cateva zile statornicite !” (2 : 203) si “Astfel vi le-am supus voua, pentru ca voi sa-L preamariti pe Allah, pentru ca v-a calauzit pe voi.” (22 : 37)
Majoritatea savantilor spun ca, in ziua de sarbatoare a intreruperii postului, perioada de timp dedicata rostirii tekbir-urilor este cuprinsa intre momentul cand se pleaca spre rugaciunea de ‘id si inceputul predicii [khutbah]. In acest sens a fost retinut o relatare slaba, insa in egala masura exista si altele autentice, de la Ibn ‘Umar si alti companioni care au procedat astfel. Al-Hakim a spus : “Aceasta sunnah a fost practicata de catre ahl-il hadis. Malik, Ahmad, Ishaq si Abu Thaur [au facut precizari pe acest subiect].”
O parte a savantilor sustin ca tekbir-urile incep odata cu noaptea de dinainte de ‘id, cand este zarita Luna, pana cand se pleaca spre locul de rugaciune [musalla] si soseste imamul. Intervalul de timp asociat tekbir-urilor din timpul sarbatorii sacrificiului este cuprins intre ziua de ‘Arafah si rugaciunea ‘asr din a 13-a zi a Dhul-Hijjah.
Ibn Hajar a notat in Fath al-Bari : “Nimic din toate acestea nu sunt confirmate ca fiind de la Profet. Relatarea cea mai clara a companionilor este aceea ca ‘Ali si Ibn Mas’ud au recitat tekbir-uri din ziua de ‘Arafah si pana la ‘asr din ultima zi de Mina. Ibn al-Mundhir si altii au relatat aceasta practica. Ash-Shaf’i, Ahmad, Abu Yusuf si Muhammed au urmat-o, fiind si punctul de vedere al lui ‘Umar si Ibn ‘Abbas.”
In zilele de tashriq (trei zile dupa ‘idul adha) nu exista un timp anume pentru tekbir-uri. Dimpotriva, este preferabil sa se recite tekbir-uri oricand pe parcursul acestor zile.
Al-Bukhari a inregistrat : “Pe timpul cat a stat in Mina, ‘Umar a recitat tekbir-uri in cortul sau [atat de tare], incat oamenii din moschee l-au auzit si au inceput sa faca si ei la fel, apoi cei din piete si toata Mina a inceput sa rasune de tekbir-uri. Ibn ‘Umar obisnuia sa spuna tekbir in tot acest timp petrecut la Mina, intre rugaciuni, atat stand culcat pe patul sau din cort, cat si plimbandu-se. Maimuna spunea tekbir-uri in Ziua Sacrificiului. In zilele de tashriq, femeile rosteau tekbir-uri odata cu barbatii, stand in spatele lui Abban ibn ‘Uthman si ‘Umar ibn ‘Abdulaziz.”
Al-Hafiz a comentat : “Aceste relatari ne arata ca tekbir-urile sunt rostite oricand in aceste zile, dupa rugaciune (salah) si oricand altcandva. Unii spun ca tekbir-urile trebuie recitate doar dupa salah, altii - numai dupa rugaciunile fard, nu si dupa nawafil, altii - declara ca ar trebui spuse doar de catre barbati, nu si de catre femei, in timp ce altii sustin ca ar trebui in adunare, nu in mod individual. Alte persoane afirma ca sunt rezervate doar celor care efectueaza rugaciunea la timp, nu si celor care o recupereaza pe cea pierduta ori numai locuitorilor permanenti, nu si calatorilor sau doar locuitorilor orasului respectiv, nu si celor din zonele rurale. In mod limpede, al-Bukhari este de parere ca este pentru toata lumea si ca relatarile pe care el le-a inregistrat ii sustin punctul de vedere.”
Aceste pomeniri (tekbir-uri) pot sa fie facute in mai multe feluri. Forma cea mai clara este cea relatata printr-un lant sahih de catre ‘Abdurrazaq, de la Salman, care a spus : “Ei au facut tekbir astfel : ‘Allahu akbar, Allahu akbar, Allahu akbar kabira.’ ” De la ‘Umar si ibn Mas’ud a fost relatata [forma] : “Allahu akbar. Allahu akbar, La ilaha illAllah. Allahu akbar. Alllahu akbar wa lillahil-hamd.” (trad. “Allah este Cel Mai Mare. Allah este Cel Mai Mare. Nu exista alta divinitate in afara de Allah. Allah este Cel Mai Mare. Toata lauda I se cuvine lui Allah.”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu