Rudele (dhawi al-Qurba), beneficiare ale zakatului fitr

Rudele sunt considerate categoria cea mai indreptatita sa primeasca fructul milosteniei (sadaqa), datorita legaturilor de sange. Atunci cand cineva se afla stramtorat si are unele rude bogate, dupa cum este de asteptat, se uita sa le obtina ajutorul, ei fiind din acelasi neam. De asemenea, este firesc la o persoana sa simta mai multa compasiune si durere pentru rudele sale greu-incercate, aflate in nevoi, decat fata de straini. El se simte rusinat de starea in care au ajuns si miscat de onoarea lor. Din aceasta cauza, orice om instarit care nu isi mai sprijina ruda sa, in tot acest timp preferand sa duca o viata luxoasa, este lipsit de sentimentele firesti sau de credinta, indepartandu-se de starea de evlavie. Pe de alta parte, acela care isi intretine cum trebuie legaturile de rudenie, punand la dispozitia rudelor ajutorul sau, contribuie la bunastarea acestora.

Orfanii (wal-yatama), beneficiari ai zakatului fitr

In cazul orfanilor ai caror tutori au decedat, sprijinul material si cresterea lor depind de musulmanii mai instariti astfel incat ei sa nu devina o povara nici pentru ei insisi si nici pentru ceilalti.