Activitati care anuleaza izolarea (i’tikaf)

Daca o persoana face unul dintre urmatoarele lucruri isi anuleaza izolarea :

(1) paraseste in mod intentionat moscheea, chiar si pentru o scurta perioada de timp, fara sa fi fost nevoie sa faca acest lucru. Intro asemenea situatie, respectiva persoana nu ar mai fi trebuit sa mai zaboveasca in moschee, acesta fiind unul dintre principiile izolarii.

(2) renuntarea la credinta sa islamica, ceea ce-i anuleaza toate actele sale de adorare. Daca Ii asociezi pe cineva lui Allah Preainaltul, munca iti va fi zadarnica, iar tu vei fi dintre cei pierduti.

(3) disparitia ratiunii din cauza nebuniei sau a betiei, inceperea perioadei de menstruatie sau a sangerarii post-natale si orice altceva care conduce la pierderea capacitatii de izolare.

(4) relatiile intime. Allah Preainaltul spune : “… si nu va impreunati cu ele, in timp ce stati retrasi in moschei !”

Cu toate acestea, o persoana poate sa-si atinga sotia daca nu exista nicio dorinta. Una dintre sotiile Profetului obisnuia sa-i aranjeze parul in timp ce acesta se afla in izolare. Referitor la sarutul si atingerea cu dorinta, Abu Hanifah si Ahmad au spus ca ele sunt indezirabile deoarece conduc spre ceva care ii este oprit celui care se izoleaza. Si totusi, nici aceste gesturi nu anuleaza izolarea daca nu s-a produs ejacularea. Malik este de parere ca ele anuleaza izolarea, incadrandu-se in categoria atingerilor nepermise, indiferent daca respectiva persoana ejaculeaza sau nu. De la ash-Shaf’i exista doua opinii care corespund celor doua expuse anterior.

Ibn Rushd explica : “Ratiunea care sta la baza diferitelor opinii ale lor consta [in faptul ca], daca un cuvant are mai mult decat un singur inteles, [si anume] unul literar si altul figurat, este oare posibil ca acesta sa se aplice intodeauna la fel sau nu ? [Si in cazul nostru ne gasim tocmai in situatia in care] cuvantul are mai multe intelesuri. Aceia care opineaza ca el include ambele sensuri interpreteaza “impreunarea” din verset “… si nu va impreunati cu ele, in timp ce stati retrasi in moschei !” fara nicio restrictie, incercand sa acopere atat aspectul sexual, cat si simpla atingere, ceea ce este mai putin. Aceia care sustin ca respectivul cuvant nu exprima toate sensurile conferite, iar ei constituie majoritatea, sunt de parere ca versetul se refera fie la relatiile intime, fie la atingere, ceea ce este mai putin. Daca noi vom retine ca, prin consens, se refera la relatiile intime, atunci renuntam la sensul secundar, principiul fiind ca un simplu cuvant nu poate fi interpretat in acelasi timp atat prin prisma sensului sau literar, cat si prin cel figurativ. Aceia care subliniaza ca tot ceea ce se afla in planul secundar al relationarii intime este inclus, procedeaza astfel deoarece au in vedere sensul literar al cuvantului. Cei care sustin contrariul nu tin cont atat de sensul literar, cat si de cel figurativ in acelasi timp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu