Usurarea sclavilor presupune cumpararea acestora si eliberarea, ajutorarea celor care au datorii (al-mukatabun) sa si le achite, precum si a celor care sunt luati prizonieri sa-si obtina eliberarea. Incurajandu-i pe oameni sa-si cheltuie din averile lor pentru sclavi, legislatia islamica (shari’a) doreste sa-i recastige pe cei din urma. Cu toate acestea, eliberarea sclavilor, in termeni de prioritate este plasata la finalul listei, dupa orfani, nevoiasi, calatori si cersetori, motivul fiind acela ca in cazul primilor discutam de nevoi care pot sa le sustina insasi viata (care are o importanta mai mare), in timp ce pentru ultimii subiectul este libertatea (mai putin valoroasa decat viata).
Legitimitatea oferirii sadaqa nu are limitele de timp sau nisab cerute de zakat. Suma destinata a fi cheltuita nu este un anumit procent, ea fiind lasata la latitudinea celui care ofera. Ajutorarea unei fiinte umane aflate in nevoi, in fata suferintelor, este o obligatie care cade in sarcina oricui poate sa faca acest lucru, mai mult decat atat, ea fiind lasata la aprecierea individuala.
Oamenii, insa, nu dau importanta multor drepturi publice instituite de Coran, acestea avand insa rolul de a statornici o viata sociala respectabila si dreapta. Oamenii cheltuie putin pentru cei saraci si chiar si mai putin pentru cersetori, in zilele noastre aceste categorii fiind considerate ca fiind cele care merita cel mai putin. Si cauza acestei atitudini este legata de faptul ca cersetorii si-au facut din conditia lor o profesie (hirfah), in ciuda faptului ca multi dintre ei sunt instariti.
Ibn Hazm a spus : “S-a impus bogatilor fiecarei tari sa-si ajute saracii, seful de stat avand autoritatea de a-i obliga in acest sens. Acest lucru se intampla atunci cand zakat-ul sau agoniseala celorlalti musulmani nu sunt suficiente astfel incat sa satisfaca trebuintele celor nevoiasi. In aceasta situatia, cei avuti pot sa le furnizeze hrana si imbracamintea care sa-i protejeze de trecatorii [rau intentionati].” Dovada acestui lucru consta in cuvintele lui Allah Preainaltul : “Si da celui care ti-e ruda ceea ce i se cuvine, ca si sarmanului si calatorului de pe drum [aflat la nevoie]…” [al-‘isra’ : 26] De asemenea, Allah Preainaltul ne spune : “Purtati-va bine cu parintii, cu rudele, cu orfanii, cu sarmanii, cu veinul apropiat si cu vecinul strain, cu tovarasul de alaturi, cu calatorul de pe drum si cu cei stapaniti de mainile voastre drepte …” [an-nisa’ : 36] Generozitatea reclama sprijinul fata de categoriile de mai sus, fiind interzisa prejudicierea lor. In legatura cu vina din Viata de Apoi, Coranul ne spune ca oamenii se vor intreba unii pe ceilalti : “Ce v-a adus pe voi in focul Iadului ?” Si ei vor raspunde : “Noi nu am fost dintre aceia care au implinit Rugaciunea / Si noi nu l-am hranit pe cel sarman.” [al-muddathir : 42-44] Astfel, Allah Preainaltul asociaza hranirea celor nevoiasi cu efectuarea rugaciunilor. Conform urmatorului hadis, relatat de catre surse autentice, Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra lui !) a spus : “Aceluia care nu are mila de oameni, Allah nu-i va arata mila.” Cel asupra caruia Allah Preainaltul si-a revarsat milostenia Sa si care, in ciuda acestui lucru, nu-si ajuta fratele musulman infometat, fara de haine si care duce o viata nefericita, acest om se lipseste de indurarea lui Allah.
‘Uthman an-Nahdi a relatat ca ‘Abdurrahman ibn Abi Bakr as-Siddiq i-a adus la cunostinta ca unul dintre companioni, pe numele sau as-Saffah era sarac si ca Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Acela care are suficienta mancare pentru doi, sa-l invite si pe al treilea, iar cel care are hrana pentru patru, sa-l invite pe cel de-al cincilea sau al saselea.”
S-a relatat de la Ibn ‘Umar ca Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Musulmanul este fratele celuilalt [musulman], fata de care nu trebuie nici sa fie incorect si nici sa-l tradeze.” Astfel, intrun fel, oricine lasa un musulman nevoias [sa traiasca] fara hrana sau imbracaminte, in ciuda faptului ca este capabil sa-l hraneasca si sa-l imbrace, poate fi considerat ca l-a tradat. S-a relatat de la Abu Sa’id al-Khudri ca Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Cel ale carui provizii ii exced necesitatile, sa-l ajute pe cel care nu se afla in aceeasi situatie, iar cel a carui hrana ii este peste trebuinta, sa o imparta cu acela care nu are.” Abu Sa’id al-Khudri a notat : “Apoi a mentionat atat de multe [feluri] de averi, incat am crezut ca niciunul dintre noi nu are dreptul sa detina ceva in surplus.” Acesta este consensul companionilor, asa cum a fost relatat de catre Abu Sa’id al-Khudri. Referitor la aceasta atitudine, s-a relatat sub autoritatea lui Abu Musa al-Ash’ari ca Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Hraniti-l pe cel infometat, vizitati-l pe cel bolnav si rascumparati-l pe prizonier.”
Referitor la acest subiect exista multe versete in Coran si numeroase hadisuri. ‘Umar a spus : “Daca as mai fi trait inca o data, as fi luat surplusul de la bogati si l-as fi dat imigrantilor (muhajirun) sarmani.” Acesta este considerat a fi relatarea cea mai autentica.
‘Ali a spus : “Allah Preainaltul a impus o sarcina asupra averilor bogatului, in legatura cu nevoile celui sarac. Astfel, daca daca saracul sta infometat sau dezbracat sau se zbate [in neputinta] din cauza neglijentei celui bogat, atunci Allah il va tine raspunzator [pe cel bogat] in Ziua Judecatii si il va pedepsi.”
S-a relatat ca Ibn ‘Umar a spus : “In afara de zakat [mai] exista o obligatie impusa averii tale.” S-a relatat de la ‘Aishah (Mama drept-credinciosilor), al-Hasan ibn ‘Ali, Ibn ‘Umar ca toti au raspuns celor care i-au intrebat : “Daca vi se solicita sa ajutati in situatia banilor platiti drept compensatie pentru crima facuta, datoriilor impovaratoare sau a saraciei lucie, atunci [sa stiti ca] este obligatoriu sa o faceti.”
S-a relatat cu acuratete de catre Abu ‘Ubaidah ibn al-Jarrah si de alti 300 de companioni ca [odata], atunci cand rezervele lor au scazut dramatic, Abu ‘Ubaidah le-a poruncit sa adune tot ce a mai ramas si sa le puna in doua colete, dupa care le-a distribuit fiecaruia in mod egal. Dupa aceea i-a apostrofat : “Nu este permis unui musulman greu-incercat sa manance carnea unui animal mort sau porc, cand poate sa beneficieze din surplusul unui alt musulman sau al unui dhimmi (n.t., crestin sau musulman aflat sub protectia statului islamic).Este obligatoriu pentru cel care are mancare sa-l hraneasca pe cel infometat.” Acesta este consensul companionilor si nu exista nicio o opinie contrara fata de el. S-a relatat cu acuratete de la ash-Shu’bi, Mujahid, Tawus si altii ca : “In afara de zakat mai exista si o alta sarcina asupra averii.” Si daca astfel stau lucrurile, atunci persoana greu-incercata nu mai este nevoita sa consume carnea animalelor moarte sau a porcului. Ea are dreptul sa lupte [pentru acest drept] si, daca este ucisa, atunci revansa crimei (qawad) ii va fi pusa in sarcina celui care a ucis. Iar daca proprietarul averii este ucis, atunci el va atrage blestemul lui Allah deoarece a oprit un drept (haqq), fiind categorisit ca fiind dintre cei necinstiti.
Allah Preainaltul spune : “Daca una dintre ele [cete de dreptcredinciosi] este nedreapta cu cealalta, atunci luptati impotriva celei care este nedreapta pana ce ea se intoarce la porunca lui Allah.” Astfel, cel care opreste un drept este opresorul fratelui sau, posesorul acestui drept. Plecand de la aceasta, Abu Bakr as-Siddiq s-a luptat cu cei care au refuzat sa isi plateasca zakat-ul.
Din cele de mai sus, se poate vedea nivelul compasiunii si milei pe care Islamul o poarta celor defavorizati. De fapt, Islamul se situeaza deasupra celorlalte credinte sau sisteme. Acestea se aseamana unor lumanari slabe a caror lumina devine invizibila in clipa cand este asezata alaturi de cea puternica si ferma a Islamului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu